Ziua 103, Leviticul 19-20 și Evrei 13

Leviticul înșiră majoritatea legilor decalogului plus încă vreo câteva care sunt spuse pe înțelesul tuturor și așezate în circumstanțe dintre cele mai obișnuite ale vieții de zi cu zi, pentru a oferi omului simplu exact ceea ce îi trebuie în atare situații.
Leviticul 20 arată pedepsele pentru păcatele imorale ca adulterul, relații cu membrii familiei, homosexualitate și zoofilie, cât și împotriva celor ce își jertfesc copiii lui Moloh.
Ambele capitole din Leviticul îndeamnă la sfințenie. Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt, zicea Domnul.
Evrei 13 ne arată câteva rugăminți ale autorului, despre care se crede că era Pavel și era închis în Roma, împreună cu Timotei, colaboratorul său căruia i se dăduse drumul.
Stăruiți în dragoste, și rămâneți tari în credință în timpul alergării voastre spre cetatea aceea strălucită a cărui Meșter Zidar este Dumnezeu.
Acesta e îndemnul de sfârșit al autorului.
Ascultă mai multe în episodul podcast de astăzi.