La răscrucea dintre ani – Ce a fost și ce o să vie.

Am să trec astăzi peste orice meditații la teme biblice, dar voi face o scurtă evaluare asupra activității mele din zona podcastului Ascultarea de Scriptură, cât și a site-ului Scriptura.info.

Cu ceva vreme în urmă începusem un plan de citire a Bibliei pe care îl publicam zilnic pe site-ul mai sus amintit, dar am ajuns la concluzia că am parcurs toată Biblia într-un interval mult mai scurt, adică 8 luni. Și asta pentru că în loc de 3-4 capitole pe zi am început anul în forță cu câte 5 capitole sau mai mult pe zi.
Scriam în acea vreme și câteva gânduri bune de urmărit pentru cei ce ar fi fost interesați mai mult decât de a citi, dar și să aprofundeze Scripturile, din fiecare din capitolele citite, astfel că fiecare postare lua ceva vreme.
Dar apoi, a venit ideea podcastului, căci acesta are câteva avantaje.
În primul rând e scurt, la obiect, și poate fi consumat pe orice dispozitiv cu capacități digitale, cum ar fi media playere, telefoane mobile cu aplicații de podcast instalate, de computere chiar de pe pagini web, ori chiar în dispozitive smart ca televizoarele inteligente, boxe inteligente sau chiar mașini cu conectare la rețeaua web.
Prin urmare, pentru omul foarte ocupat, care cu greu își mai găsește câteva minute de liniște cu Scriptura și cu Dumnezeu sau rugăciunea, această resursă pica la fix, pentru că îi dădea ascultătorului impulsul de a urma capitolul sau versetul asupra căruia realizam meditația.
Mi-am spus în mine însumi că voi continua după trei luni de realizare de episoade zilnice, cu excepția duminicilor,doar dacă vor fi o medie de 50 de ascultători per episod. Și cu ajutorul Domnului am primit mult mai mult, căci după cele 3 luni am realizat că de fapt este o medie de circa 150 de ascultători per episod, așa că am continuat.
Deși am avut unele descurajări așa cum le are orice semănător, neștiind dacă ce a semănat va rodi sau nu, totuși am continuat, iar cu o lună înainte de sfârșitul lui 2017 aveam o medie de 370 ascultători per episod, ceea ce e din nou un alt nivel de har.
Pentru că anul 2018 tocmai a început, voi reseta scopul acestui canal de podcast cât și al site-ului, astfel încât să pot merge în paralel și cu citirea Biblie într-un an, cât și cu podcastul.
Prin urmare, voi anunța în fiecare episod, zilnic de data aceasta, chiar și duminica, ce text anume avem de citit, și apoi voi avea câteva gânduri din respectivele pasaje, ori voi enunța câteva idei vrednice de studiat mai cu prioritate.
Sper ca prin ajutorul Domnului, și dacă va rândui să mai fiu gata să mai dau o socoteală ascultătorilor și cititorilor mei și la anul, să fi ajuns la ziua 365 cu bine.
Vă invit să mi vă alăturați în acest demers, și să încurajați și pe alții să facă acest lucru.
Fiecare postare va veni cu comentarii deschise, așa că veți putea aduce și aportul dvs în ceea ce privesc temele de urmărit pe care le recomandați respectivei zile.
Așadar, rugați-vă pentru mine să săvârșesc cu bine această lucrare, rugați-vă ca aceste cuvinte rostite prin podcast să aducă roadă, dați vestea mai departe, ca niște buni evangheliști și cel puțin din când în când făceți-vă auziți sau descoperiți prin comentarii, e-mailuri sau mesaje.
Asta mă va ajuta pe mine să rămân ferm, căci voi ști că de partea cealaltă a internetului e cineva care ascultă cu adevărat.
Domnul să vă dea un an 2018 glorios, din a cărui priorități să nu lipsească citirea Bibliei în fiecare zi.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.