Ziua 122, Numeri 13-14 și Apocalipsa 19

bNumeri 13 ne arată cum cei 12 spioni merg înainte în Canaan să inspecteze țara și să aducă informații despre ea.
Doar doi din cei 12 au încredere că Domnul le va da țara așa cum au promis, ceilalți lăsându-se biruiți de ceea ce au văzut acolo, descurajându-i și pe cei din popor.
Aceștia cârtesc și chiar se gândesc să se întoarcă în Egipt sub o nouă căpetenie.
Dumnezeu se mânie, dar Moise mijlocește astfel că poporul nu e pierdut năpraznic ca cei 10 spioni neîncrezători, ci ajunge să pribegească pentru 40 de ani prin pustie.
Numeri 14 ne arată nebunia neascultătorilor care nu doar că nu ascultaseră ce spuseseră cei ce se încred în Domnul, însă au hotărât să facă primele cuceriri fără ca Norul care îi însoțea deasupra Cortului Întâlnirii să fi plecat cu ei ca de obicei.
Sunt rușinați și înfrânți, așa că primii nimiciți aveau să și apară deja.
Apocalipsa 19 ne arată apariția Cuvântului lui Dumnezeu, pe calul alb, care purtând pe el un personaj cu multe coroane și având ca nume Regele Regilor îl închipuie pe Isus.
El biruiește pe fiară și pe proorocul mincinos, astfel că toată gloria mântuirii îi este adusă Celui ce șade pe tron.
Ascultă mai multe în episodul podcast de astăzi.