Ziua 254, Judecători 11-12 și Ioan 4

Judecători 11 relatează istoria lui Iefta și a galaadiților, pe vremea când asuprirea amonită ajunsese la os. Și galaadiții ce îl caută pe Iefta ca soluție de începere a luptei, și Iefta care deși este însoțit de Domnul nu se încrede chiar deplin în El, fac lucruri ce nu ar fi trebuit făcute, dacă încrederea în Dumnezeu ar fi fost la locul ei. Iefta face o juruință pentru o cauză care era deja câștigată, căutând să își asigure o biruință care doar trebuia apucată.
Capitolul 12 arată conflictul dintre Galaad și Efraim din pricină că cei dintâi nu îi chemaseră la luptă și pe cei din seminția lui Efraim.
Din nou, un lucru care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată.
Ioan 4 este episodul întâlnirii lui Isus cu femeia de la fântâna din Sihar. Domnul vestește Evanghelia și samaritenilor, tocmai că voia să includă în oile pierdute ale lui Izrael și pe aceștia.
Ascultă mai multe în episodul podcast de astăzi.