Ziua 283, Cântarea Cântărilor 1-2 și Ioan 21

Cântarea Cântărilor este un poem al lui Solomon, un poem de dragoste, dar a cărui semnificație merge mult mai adânc decât romantismul și descrierea unor sentimente de îndrăgostiți. De fapt dragostea celor doi reprezintă dragostea lui Dumnezeu pentru Biserica Sa la modul general, dar am putea vorbi și de relația personală cu el, la mod particular.
Expresia din capitolul 2 care spune Iubitul meu e doar al meu și eu sunt al Lui va avea de suferit pe parcursul dezvoltării relației. În ceea ce se transformă această afirmație este un miez foarte bun de explorat.
Ioan 21 este sfârșitul Evangheliei după Ioan, carte ce a fost scrisă, conform autorului, cu intenția ca cel ce citește să creadă că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, că Acesta L-a înviat din morți, și astfel să fie mântuiți.
Pescuirea minunată nu arată altceva decât că El poate la un singur cuvânt să livreze tot ceea ce ne-ar trebui la un moment dat. Peștele prins de ucenici la cuvântul Domnului se alătură unei mici cantități de pește pe care Domnul Însuși o adusese și pusese pe jăratec.
Petru este însărcinat să păstorească turma Domnului de îndată ce relația dintre el și Învățătorul este restabilită, Petru declarând de trei ori, fără urmă de îndoială, că Îl iubește pe Isus.
Domnul i arată că de fapt avea să își dea viața pentru El, dar mult mai târziu, și altfel decât El.
Noi știm din istoria Bisericii că Petru a sfârșit ccrucificat ca Isus, doar că cu capul în jos.
Ascultă mai multe în episodul podcast de astăzi.