Ziua 299, 2 Samuel 3-5 și 1 Timotei 6

În capitolele ce le citim astăzi din 2 Samuel vedem cum treptat, treptat domnia lui David este consolidată de Domnul, iar ascultarea lui David de Domnul îi dă mână liberă acestuia să lupte pentru el, și pentru națiunea Sa.
Moartea lui Abner avea să deschidă un șir lung de conflicte între Ioab și David, iar uciderea lui Abner de către Ioab ar fi putut avea consecințe incalculabile pentru viitorul domniei lui David, dacă poporul nu ar fi înțeles că moartea lui Abner nu are nimic de a face nici cu David, și nici cu legământul de curând făcut.
David cucerește Ierusalimul sau cetatea Sionului de la iebusiți, iar aceasta va deveni cetatea lui David.
Bătrânii lui Izrael vin la David și îl recunosc ca împărat peste tot Izraelul, așa cum a zis Domnul.
1 Timotei vorbește despre inutilitatea celor ce nu mai sfârșesc cu cercetările, în special asupra unor lucruri lipsite de însemnătate, iar zarva ce ei o pot face ar putea aduce multă amărăciune Bisericii. De aceea Pavel ăl îl îndeamnă pe Timotei să se ferească de gâlcevitori și să caute evlavia și mulțumirea.
Iubirea de bani este de asemenea tratată aici, precum și cât ne este de ajuns pentru viața aceasta.
Ascultă mai multe în episodul de astăzi.